Polițiștii buzoieni au fost la datorie în minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Nașterii Domnului pentru ca cetățenii să se bucure în liniște și siguranță.

 

În cele 3 zile de minivacanță, peste 150 de polițiștii au fost mobilizați, în medie, zilnic, pregătiți să acționeze atât pentru siguranța cetățenilor, cât și pentru verificarea respectării regulilor de protecție sanitară. Au fost mobilizați polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.

Pe parcursul acestor zile nu s-au înregistrat evenimente deosebite de natură a afecta ordinea și siguranța publică.

În ceea ce privește numărul de infracțiuni, se continuă trendul descendent din anii anteriori, fiind sesizate cu aproximativ 50% mai puține infracțiuni față de anul trecut.

Patrulele de ordine și siguranță publică au intervenit la  143 de sesizări din partea cetățenilor, dintre care 132 primite prin S.N.U.A.U. 112.

De asemenea, polițiștii rutieri au acționat în permanență pe principalele artere de circulație ce tranzitează județul, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente de circulație. În urma acțiunilor desfășurate, au fost reținute 13 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare. 8 permise au fost reținute conducătorilor auto care nu au respecta regimul legal de viteză, iar alte 5 permise au fost reținute pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare, pentru neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată și pentru conducerea autovehiculului sub influența alcoolului. Nu au fost înregistrate accidente rutiere din categoria celor de impact deosebit.

În ceea ce privește limitarea răspândirii virusului SARS-CoV2, la nivelul județului s-au desfășurat acțiuni punctuale de control care au vizat aproximativ 3.500 de persoane, 135 de operatori economici și aproximativ 130 de obiective de interes, dintre care 50 de restaurante, fastfood-uri și terase.

În perioada minivacanței au fost aplicate 283 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 69 000 de lei.

Dintre acestea, 36 de sancțiuni au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție sau pentru nerespectarea măsurilor privind carantina sau izolarea.

Pentru încălcarea restricțiilor privind circulația persoanelor, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale.

În perioada următoare, polițiștii buzoieni vor continua și vor intensifica acțiunile desfășurate pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică în județ.