Stimaţi buzoieni,

 

La final de an 2020, am înțeles cu toții că în fața marilor provocări, așa cum a fost și acest an al pandemiei de coronavirus, acţiunile fiecăruia dintre noi trebuie să fie în interesul tuturor, că numai printr-o bună colaborare cetăţeni - instituții - mass-media putem să trecem cu bine peste greutăți și să păstrăm în continuare un climat de ordine şi siguranţă civică.

În ceea ce privește instituția în numele căreia transmit acest mesaj, Poliția Buzoiană, garantăm comunității locale că în anul ce vine vom rămâne deschiși și transparenți, vom fi în continuare aliați și ajutor, vom fi prezenți și oricând pregătiți de a acționa cu prioritatea interesului public.

Aflându-ne în pragul CRĂCIUNULUI şi al ANULUI NOU, aş vrea ca, în numele Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, să primiți sentimentele de aleasă preţuire şi recunoştinţă faţă de familiile dumneavoastră, cu mulțumiri pentru parteneriatul de care ați dat dovadă ca membri ai comunității noastre.

 

CRĂCIUN FERICIT ȘI UN AN NOU CU SĂNĂTATE!