ÎN MINIVACANȚĂ, POLIŢIA ROMÂNĂ A FOST LA DATORIE

 

Poliţiştii au desfăşurat activităţi suplimentare, pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, astfel încât cetățenii să petreacă în liniște minivacanța de 1 Iunie/ Poliția Română este permanent la datorie, pentru protejarea vieţii, integrităţii corporale şi a patrimoniului cetățenilor, precum şi pentru un trafic rutier în siguranță.

 

În minivacanța de 1 iunie, peste 250 de polițiști buzoieni au fost de serviciu zilnic, fiind suplimentat efectivul curent, pentru siguranța cetățenilor.  

Astfel, în perioada 29 mai – 1  iunie, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău de la structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale au fost în slujba comunității, efectivele fiind suplimentate cu 10% față de aceeași minivacanță din anul precedent, în vederea preîntâmpinării producerii unor evenimente grave. De asemenea, poliţia buzoiană a continuat și activitățile din competenţă în vederea prevenirii şi combaterii faptelor asociate evenimentelor circumscrise extinderii pandemiei, ținând cont de faptul că se preconiza o creștere a mobilității persoanelor.

Polițiștii au fost în stradă pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, context în care au fost constituite aproximativ 90 de patrule de ordine şi siguranţă publică (dispozitiv de patrulare suplimentat cu 30% față de perioada similară a anului trecut), atât pedestre, cât şi auto, ce au acţionat zilnic pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

          În timpul celor 24 de acțiuni și 283 de intervenții (215 sesizate prin 112),  au fost demarate demersurile procedurale în cazul a 50 de infracțiuni sesizate, din care 15 au fost constatate în flagrant delict.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 1121 de sancțiuni contravenționale(cu 10% mai mult față de perioada similară a anului trecut), în valoare de 513,365 lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 2897 lei.

Reamintim faptul că în perioada minivacanței polițiștii rutieri au acționat pe principalele artere de circulație, pe drumurile naționale și județene, pentru prevenirea accidentelor de circulație și pentru reducerea riscului rutier prin depistarea șoferilor care încalcă limitele legale de viteză sau care s-au urcat băuți la volan.

Nu au fost lăsate nesupravegheate nici drumurile de acces către zonele de agrement, principala misiune a poliţiştilor cu atribuţii pe linie rutieră constând în identificarea şi sancţionarea neregulilor care pun în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

În acest context, polițiștii au reținut 169 de permise de conducere și au retras 11 certificate de înmatriculare.

În toată perioada, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au fost constituite şi rezerve de intervenţie, gata să acţioneze pentru combaterea oricăror manifestări antisociale, pe raza județului nefiind înregistrate evenimente de natură a tulbura grav liniștea și ordinea publică sau de mare violență.