https://youtu.be/ot0k_vvdS60

Poliția buzoiană anunță rezultatele acțiunilor de amploare organizate de Sărbători.  Nu mai puțin de 400 de polițiști au acționat zilnic în sistem integrat, pentru menținerea climatului de siguranță publică. Mai mult, efectivele de poliție au fost suplimentate în noaptea de Înviere, când polițiștii buzoieni au constatat în flagrant delict 30 de infracțiuni și au aplicat 976 de amenzi. „În perioada 17 – 20 aprilie a.c., polițiștii buzoieni au fost angrenați în misiuni de menținere a climatului de siguranță publică, prin acțiunile derulate în această perioadă urmărindu-se și asigurarea unei intervenții rapide și eficiente la semnalarea vreunui incident sau ori de câte ori situația a impus, dar și monitorizarea respectărilor măsurilor impuse pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19. Activitățile s-au derulat în sistem integrat, cu participarea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul și siguranței publice. Polițiștii au fost sprijiniți în cadrul activităților de efectivele jandarmeriei buzoiene. De asemenea, în contextul actual al pandemiei, în acest an forțele de ordine și siguranță publică au fost suplimentate de polițiști locali și militari”, transmite Biroul de Presă al IPJ Buzău.

 

Acțiune în zona locașurilor de cult

„În noaptea de Înviere și în ziua de Paște echipajele poliției rutiere și de ordine publică au acționat în zona lăcașurilor de cult și în zonele cunoscute ca atractive pentru ieșirea la iarbă verde. Polițiștii au acționat pentru prevenirea ilegalităților de orice natură ce s-ar fi putut comite în această perioadă, inclusiv pentru prevenirea evenimentelor rutiere. În perioada menționată au fost înregistrate 60 de evenimente, cu 30% mai puține față de perioada similară a anului trecut. Din totalul evenimentelor înregistrate, 40 au fost de natură judiciară și 20 de altă natură, fără a fi înregistrate evenimente rutiere. În această perioadă au fost organizate 19 acțiuni punctuale cu efective mărite pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional de orice natură. În total, în urma activităților desfășurate în această perioadă, polițiștii buzoieni au constatat în flagrant delict 30 de infracțiuni: 12 de circulație rutieră și 18 de natură judiciară. Au fost constatate și aplicate 976 de sancțiuni contravenționale, din care 476 pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, 322 pentru nereguli prevăzute de Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 7 pentru încălcarea normelor de comerț și 461 la alte acte normative. Au fost reținute permise de conducere auto, fiind retrase și 4 certificate de înmatriculare. Valoarea sancțiunilor aplicate în perioada minivacanței de Paște este de 1.470.575 lei. Măsurile stabilite și puse în aplicare în perioada analizării au avut efectul scontat, nefiind înregistrate evenimente de amploare pe raza județului Buzău”, se precizează în buletinul informativ transmis de Biroul de Presă al IPJ Buzău.