Peste o sută de polițiști, jandarmi, militari și angajați ai ISU s-au strâns, vineri în fața Spitalului Județean de Urgență Buzău pentru a aduce mulțumiri cadrelor medicale aflate în prima linie în războiul împotriva noului coronavirus. Oamenii legii s-au prezentat în fața spitalului cu autospecialele de intervenție și au salutat vreme de zeci de minute în sunet de sirene medicii și personalul auxiliar din Spitalul Județean de Urgență Buzău.

La auzul sirenelor angajații spitalului au ieșit în curte și apoi la poarta de acces în spitalul județean aplaudându-i pe cei care au venit să le prezinte susținerea lor și totodată a întregi comunități buzoiene. ”Sunt foarte emoționat de această solidaritate a instituțiilor de forță ale statului . Demonstrăm ca la Buzău totul merge bine ca dovadă că toți Jandarmerie, ISU, Poliție și Armată; cu toții sunt cu noi și cu cetățenii și vrem ca în continuare lucrurile să se desfășoare bine. Sunt impresionat de solidaritatea oamenilor din Buzău, le mulțumesc, mulțumesc celor din conducerea județului indiferent de instituție, angajaților Spitalului Județean de Urgență Buzău. Rog buzoienii să stea acasă și doar cazurile grave să ajungă la spital astfel încât să avem cât mai puțină expunere și contaminare”, a transmis managerul SJU Buzău Claudiu Damian. La rândul său șeful UPU Buzău, medicul Adrian Zoican a mulțumit în numele cadrelor medicale pentru susținere întregii comunități buzoiene și a promis că vor încerca să nu dezamăgească. „Mulțumim reprezentanților MAI și MApN care ne-au prezentat acest omagiu. Este emoționant.”