Ieri, 30 martie, aproximativ 70 de polițiști buzoieni, împreună cu jandarmi, polițiști locali și militari din cadrul M.Ap.N, au acționat pentru respectarea prevederilor ordonanțelor militare, dar și pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional sub toate formele.

Efectivele de ordine și siguranță publică au acționat în intervalul 17.00-19.00 pe raza municipiului Buzău pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică și pentru verificarea respectării măsurilor dispuse în perioada stării de urgență.

Efectivele angrenate au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

Polițiștii au verificat și respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare și a celor instituite, pe timpul stării de urgență, cu privire  funcționarea unităților comerciale.

Au fost oprite pentru control peste 170 de autovehicule și au fost verificate aproximativ 300 de persoane cu privire la respectarea interdicției de deplasare.

De asemenea, au fost verificate 70 de persoane față de care s-a dispus izolarea.

Au fost aplicate 34 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 51.000 lei, dintre care 31 pentru nerespectarea măsurilor stabilite prin Ordonanța Militara nr.3/24.03.2020, 2 pentru abateri la regimul circulației prevăzute de OUG/195/2002 privind circulația pe drumurile publice și una pentru nereguli privind Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză. Tocmai de aceea, recomandăm tuturor să se informeze și să se informeze doar din surse oficiale.

Vă rugăm să rămâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!