08.01.2026

Bucur Valentina

Șoferi sancționați și dosare penale, în urma controalelor rutiere din Buzău

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au desfășurat, în perioada 31 decembrie 2025 – 4 ianuarie 2026, acțiuni specifice pentru prevenirea și combaterea conducerii sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

În cadrul controalelor efectuate în trafic, polițiștii au realizat peste 460 de testări cu aparatele din dotare.

În cazul a patru conducători auto, rezultatele testărilor au indicat valori sub 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceștia fiind sancționați contravențional, fiindu-le totodată suspendat dreptul de a conduce.

Alți patru șoferi au fost depistați cu valori cuprinse între 0,54 și 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceștia au fost conduși la unități medicale pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei exacte și continuării cercetărilor.

De asemenea, polițiștii rutieri au întocmit două dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Polițiștii reamintesc participanților la trafic că alcoolul la volan reprezintă un pericol major pentru siguranța rutieră și anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

67 Vizualizari

Lasă un comentariu