Cât valorează bogățiile unui om și ce se întâmplă cu toate lucrurile pe care le adună de-a lungul vieții? Sunt întrebări la care Evanghelia după Luca (12, 16-21), care se citește în această duminică în Biserică, oferă un răspuns prin „Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina”, o învățătură despre atașamentul față de bunurile materiale, responsabilitate și rostul existenței.
Mântuitorul Iisus Hristos prezintă cazul unui om bogat care, după o recoltă deosebit de bună, hotărăște să-și dărâme hambarele și să construiască unele mai încăpătoare, pentru a depozita toate bunurile dobândite. Convins că are suficiente resurse pentru mulți ani, acesta își proiectează un viitor dedicat odihnei și desfătării. Nu ia însă în calcul un lucru esențial: durata vieții nu se află sub controlul său.
Răspunsul lui Dumnezeu este categoric: „Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”. Întrebarea schimbă perspectiva întregii relatări. Toată averea pentru care omul și-a organizat viitorul rămâne fără valoare în momentul în care existența sa pământească se încheie.
Pilda vorbește despre o preocupare pe care mulți oameni o cunosc: dorința de a avea siguranță financiară, de a-și asigura viitorul și de a nu duce lipsă de nimic. Aceste preocupări sunt firești, însă devin problematice atunci când ajung să ocupe întregul orizont al vieții. Bogatul din Evanghelie nu este condamnat pentru recolta sa bogată, ci pentru felul în care se raportează la ea. El vede în roadele pământului doar un mijloc de satisfacere a propriilor dorințe, fără să se gândească la Dumnezeu sau la oamenii care ar putea avea nevoie de ajutor.
Actualitatea acestei pilde se regăsește tocmai în această diferență dintre a avea și a ști ce să faci cu ceea ce ai. Bunurile materiale pot asigura confortul și pot răspunde unor nevoi reale, dar nu pot înlocui relațiile dintre oameni, sănătatea sufletească, credința sau sentimentul că viața are un rost. Mai mult, averea capătă o semnificație diferită atunci când este însoțită de generozitate și responsabilitate față de ceilalți.
Evanghelia îi invită pe credincioși să privească dincolo de planurile materiale și să se întrebe ce loc ocupă Dumnezeu, familia, milostenia și faptele bune în propria existență. Nu ceea ce reușește omul să adune îi definește cu adevărat viața, ci felul în care folosește ceea ce primește și binele pe care îl face celor din jur.
Cuvintele Mântuitorului concentrează întreaga învățătură: „Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu” (Luca 12, 21). O avertizare care rămâne relevantă pentru oricine își amână bucuriile simple, grija față de semeni și apropierea de Dumnezeu în așteptarea unui viitor pe care nu îl poate garanta nimeni.
*


