14.06.2025

Bucur Valentina

Nu vă lăsați bunurile nesupravegheate!

Un tânăr din Buzău a rămas fără ghiozdan într-un centru comercial

Pe 12 iunie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Buzău au fost sesizați de un tânăr de 23 de ani, din Buzău, cu privire la furtul unui bagaj.

Conform cercetărilor, incidentul s-a petrecut într-un centru comercial din municipiu, unde tânărul și-a lăsat ghiozdanul nesupravegheat, lângă o insulă comercială, pentru a merge la toaletă. La întoarcere, a constatat că bagajul dispăruse.

Polițiștii de ordine publică și de la investigații criminale au fost mobilizați rapid pentru clarificarea situației. În urma verificărilor, aceștia au identificat principalul suspect: un bărbat de 44 de ani, din Bacău.

Suspectul a fost depistat la scurt timp în zona unui alt centru comercial, iar ghiozdanul a fost recuperat și returnat proprietarului. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru furt, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului.

Recomandările Poliției: Atenție la bagaje!

Pentru a preveni astfel de incidente, polițiștii recomandă cetățenilor să fie vigilenți în spațiile publice aglomerate:

  • Supravegheați permanent bagajele, mai ales în stațiile mijloacelor de transport, la casele de bilete sau în alte zone aglomerate.

  • Evitați să expuneți bunuri de valoare în public și fiți atenți la reacțiile celor din jur.

  • Nu lăsați bunurile personale în grija unor persoane necunoscute.

  • Nu oferiți informații despre obiectele de valoare pe care le aveți, în discuții cu persoane necunoscute.

  • Fiți precauți la urcarea în mijloacele de transport – moment vulnerabil pentru furturi din buzunare sau bagaje.

187 Vizualizari

Lasă un comentariu