Păcii și siguranței le vom înnoda simbolic firul alb și roșu, să vi le dăruim drept mărțișor în debut de primăvară, pentru ca dumneavoastră – cea mai frumoasă jumătate a lumii să ne bucurați cu zâmbete în fiecare zi.

Polițiștii buzoieni vă doresc o primăvară de clipe alese și un sincer  La mulţi ani!

 

ŞEFUL INSPECTORATULUI

Comisar şef de poliţie

PANTAZI VIRGIL-LAURENŢIU

 

 

Poliţiştii din Buzău au ridicat aproximativ 20 kg de vânat, dispozitive de iluminare pentru arme, 2 camere video de vânătoare și 148 de cartuşe, în urma a 4 percheziții efectuate în județul Buzău,  la  persoane bănuite de comiterea infracțiunii de braconaj

 

Ieri, poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, Serviciului de Investigații Criminale și lucrători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat 4 percheziții domiciliare în comunele Berca și Unguriu, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de braconaj.

Citește mai departe...

Ieri, în jurul orei 14.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza municipiului Buzău a avut loc un conflict spontan între șase persoane, pe fondul unor neînțelegeri familiale, aceștia fiind și rude.

Imediat după primirea sesizării, la fața locului s-a deplasat echipa operativă de la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, fiind demarate verificări pentru clarificarea situației și identificarea persoanelor indicate de apelant.

Citește mai departe...

19 martie este data la care cadrele militare în rezervă şi retragere provenite din MAI sunt invitate să participe la Conferinţa anuală a Filialei Buzău ANCMRR din MAI, informează col.(r) Stoian IORDACHI – președintele Filialei Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere provenite din MAI. Conferinţa va avea loc la Clubul POliţiştilor începând cu ora 10,00. Evenimentul prevede la final şi o masă  pentru invitaţi, un moment prielnic de socializare.