Acţiuni de amploare pe raza judeţului Buzău
Toate structurile M.A.I. au participat la acțiuni de amploare, în sistem integrat, sub autoritatea instituției Prefectului pentru siguranța comunității
În perioada 03-05 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, însoțiți de jandarmi, cadre I.S.U. polițiști locali, precum și reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare, Direcției de Sănatate Publică, Registrului Auto Român, A.N.P.C. și Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Traficul Rutier, au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, la terase și în trafic.
Acțiunile au avut ca scop verificarea modului de respectare a reglementărilor legale instituite în această perioadă a stării de alertă, precum și pentru prevenirea și combaterea ilegalităților pe toate palierele, fiind angrenați polițiști din toate domeniile de competență.
Pe timpul acțiunii au fost verificate peste 150 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, 4 dintre acestea fiind sancționate pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscului, iar 5 au fost sancționate pentru organizarea de activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții și restricții.