139 de elevi ai Liceului Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza”, din clasele IX–XII, au participat recent la o activitate educativ-preventivă dedicată siguranței rutiere. Acțiunea a fost organizată de polițiștii rutieri ai Poliției Municipiului Buzău, în colaborare cu Biroul de Siguranță Școlară și Serviciul de Criminalistică.
Evenimentul a avut ca scop creșterea nivelului de cunoaștere și respectare a normelor rutiere de către pietoni și utilizatorii de trotinete electrice și biciclete. Elevilor li s-au oferit recomandări practice pentru deplasarea în siguranță pe drumurile publice și au fost prezentate dispozitivele folosite pentru combaterea vitezei excesive și consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
Dotările folosite: etilotest, drugtest, aparat radar tip TRUCAM, materiale educaționale și câine de urmă.
Activitatea, desfășurată în conformitate cu Planul Național de Măsuri pentru Siguranța Rutieră a pietonilor și bicicliștilor 2025, a fost documentată prin aplicația SIRC Mobile. Profesorii și polițiștii speră ca lecțiile învățate să contribuie la formarea unor comportamente responsabile și să reducă riscul accidentelor în rândul tinerilor.






