Doi tineri au fost reținuți de polițiști într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de proxenetism și spălare de bani, în urma unor percheziții domiciliare desfășurate ieri, 28 decembrie, în județele Buzău, Ilfov și Bihor.
Acțiunea a fost derulată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, în baza autorizațiilor emise de Judecătoria Buzău. În total, au fost efectuate patru percheziții domiciliare.
Din cercetări a reieșit că patru tinere, cu vârste cuprinse între 23 și 28 de ani, din județele Vrancea, Timiș și Ilfov, ar fi fost determinate, prin metoda „loverboy”, să practice prostituția, în scopul obținerii de foloase patrimoniale. Activitatea infracțională s-ar fi desfășurat în mai multe țări din Europa, în perioada 2018–2025.
Potrivit anchetatorilor, sumele obținute ar fi fost folosite ulterior pentru achiziționarea unor autoturisme de lux, în vederea disimulării provenienței ilicite a banilor, prejudiciul fiind estimat la peste 920.000 de lei.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat suma de 13.000 de lei, mai multe telefoane mobile și înscrisuri, care vor fi folosite în continuarea cercetărilor.
În baza materialului probator administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de doi tineri, bănuiți de comiterea infracțiunilor de proxenetism și spălare de bani. Astăzi, aceștia urmează să fie prezentați parchetului, cu propunere de sesizare a instanței în vederea arestării preventive.
Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Ilfov și Bihor. Reprezentanții poliției subliniază că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.



