Doi bărbați din județul Buzău au fost reținuți de polițiști, în două cazuri distincte, după ce ar fi încălcat măsurile impuse prin ordine de protecție emise de instanțe.
Primul caz vizează un tânăr de 30 de ani, din Costești, reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului Poliției de Proximitate din cadrul Poliției municipiului Buzău. Acesta este cercetat pentru nerespectarea ordinului de protecție, violență în familie și distrugere.
Potrivit anchetatorilor, Judecătoria Buzău a emis, la data de 6 august, un ordin de protecție valabil două luni, prin care bărbatului îi era interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri de soția sa, în vârstă de 25 de ani, precum și să ia legătura cu aceasta.
Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 30 spre 31 august, tânărul s-ar fi deplasat la locuința soției sale, unde ar fi agresat-o și i-ar fi distrus telefonul mobil. După conflict, acesta ar fi părăsit imobilul.
Ulterior, bărbatul a fost depistat și condus la sediul poliției pentru audieri. În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea sa pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului.
Al doilea caz a fost înregistrat în zona Secției de Poliție Rurală Grebănu. Un bărbat de 41 de ani, din Buda, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru nerespectarea ordinului de protecție.
Ordinul fusese emis de Judecătoria Râmnicu Sărat la data de 2 iulie, pentru o perioadă de două luni. Prin acesta, bărbatului îi era interzis să poarte orice fel de corespondență cu soția sa, în vârstă de 37 de ani, dar și să se apropie la mai puțin de 100 de metri de aceasta și de locuința ei.
Potrivit polițiștilor, în seara zilei de 2 septembrie, bărbatul s-ar fi deplasat la domiciliul soției sale, încălcând astfel măsurile stabilite prin ordinul de protecție.
Acesta a fost depistat la domiciliu și condus pentru audieri. În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea sa pentru 24 de ore.
În ambele dosare, cercetările continuă sub coordonarea unităților de parchet competente, urmând ca, în funcție de rezultatul anchetelor, să fie dispuse măsurile legale.


