Ieri, 16 octombrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, Gărzii de Mediu Buzău și Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Constanța, au desfășurat o amplă acțiune de control la agenții economici din județ.
Verificările au vizat respectarea prevederilor legale de către operatorii economici care își desfășoară activitatea în domeniul inspecțiilor tehnice periodice (ITP), al întreținerii și reparației vehiculelor în service-uri auto, precum și în dezmembrarea vehiculelor scoase din uz și comerțul cu piese auto second-hand.
În urma controalelor efectuate la 18 operatori economici, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 78.000 de lei. Totodată, au fost confiscați 1.986 de lei, sumă neevidențiată fiscal.
Sancțiunile au fost dispuse pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, Legii nr. 82/1991 a contabilității, Legii nr. 212/2015 privind gestionarea vehiculelor scoase din uz, O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor și H.G. nr. 856/2002 privind evidența și lista deșeurilor.
Acțiunile de acest tip vor continua, polițiștii economici urmărind prevenirea și combaterea faptelor de natură economică care pot afecta mediul concurențial și bugetul de stat.



