Evanghelia de astăzi, 6 septembrie (Ev. Matei 22, 2-14), aduce în fața creștinilor „Pilda nunții fiului de împărat”, o scenă care seamănă tulburător cu lumea contemporană. O masă este pregătită. Gazda a făcut totul. Oaspeții sunt invitați. Nimeni nu este constrâns. Și totuși, aproape nimeni nu vine. Evanghelia vorbește însă de invitația făcută de Dumnezeu. El nu invită oamenii la o simplă ceremonie, ci la propria Sa masă. Iar această invitație nu aparține doar unui timp viitor: la fiecare Sfântă Liturghie, masa euharistică este pregătită, Hristos îi cheamă pe oameni la întâlnirea cu El, iar omul este pus în fața propriei sale alegeri.
Și totuși, omul poate refuza. Poate amâna. Poate găsi mereu ceva mai urgent, mai important sau mai comod. Aici se află drama parabolei: nu Dumnezeu încetează să cheme, ci omul încetează să răspundă. „Mulți chemați, puțini aleși” nu descrie un Dumnezeu care hotărăște arbitrar cine merită să stea la masă. Dumnezeu îi cheamă pe toți. Parabola vorbește despre omul care ezită în fața acestei chemări, despre libertatea lui de a spune „da” sau „nu”. Chemarea este universală. Alegerea se decide în răspunsul omului.
„Toate sunt gata”, transmite stăpânul casei. Este vestea cea mare a creștinismului: Dumnezeu ne așteaptă. Împărăția nu este un proiect pentru sfârșitul timpului, ci o realitate deschisă încă de acum. Cu toate acestea, invitația se lovește de un zid neașteptat: indiferența.
Primul invitat are afaceri. Al doilea are proprietăți. Al treilea are familie. Niciunul nu este rău. Niciunul nu este criminal, ateu sau răzvrătit. Tocmai aici se află forța parabolei. Oamenii nu-L refuză pe Dumnezeu pentru că Îl urăsc. Îl refuză pentru că ei cred că sunt ocupați.
În limbajul Evangheliei, tragedia nu începe atunci când omul alege răul, ci atunci când nu mai găsește timp pentru esențial.
Refuzul provoacă însă ceva neașteptat. Dumnezeu nu închide ușa. Nu retrage invitațiile. Nu anulează ospățul. Casa trebuie să se umple. Chemarea se mută spre cei care nu se așteptau să fie chemați: săraci, bolnavi, marginalizați, oameni rămași la periferia societății. Cei considerați nevrednici ajung la masă. Cei convinși că li se cuvine locul rămân afară.
Parabola vorbește, de fapt, despre cea mai mare pierdere posibilă: ratarea întâlnirii cu Dumnezeu. A sta la masă cu cineva înseamnă a-i împărtăși viața. De aceea, imaginea ospățului devine simbolul Împărăției. Participarea la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos ne fac părtași la Cina lui Hristos, ne pun la masă cu Dumnezeu.
Creștinismul merge și mai departe. La Liturghie, omul nu este doar invitat în casa lui Dumnezeu. Este chemat să se împărtășească din viața Lui. Nu există în nicio altă religie o afirmație mai îndrăzneață decât aceasta: Dumnezeu Se oferă ca hrană.
În fața unei asemenea invitații, întrebarea nu este dacă suntem chemați. Evanghelia spune limpede că suntem. Întrebarea este dacă mai avem disponibilitatea de a răspunde. Abundența scuzelor goleşte sala ospățului.
Nimeni nu este adus la ospăț pentru a umple sala și pentru a face mulțimea să pară mai mare. Fiecare este dorit de Dumnezeu în mod personal, fiecare este prețuit ca un fiu și fiecare prezență adaugă ceva irepetabil bucuriei comuniunii.
La Nunta Fiului de Împărat este chemat fiecare om. Invitat este oricine; nuntaș devine cel care răspunde chemării și intră în această comuniune prin credință și Botez. Împăratul cere de la oaspeții Săi doar ceea ce se cuvine unei asemenea întâlniri: să poarte haina de nuntă, adică să-și trăiască în chip vrednic credința pe care au primit-o. Iar dacă veșmântul vieții s-a pătat, el poate fi curățit prin pocăință și întoarcere către Dumnezeu.
*
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Și a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Iarăși a trimis alte slugi, zicând: Spuneți celor chemați: Iată, am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îngrășate s-au junghiat și toate sunt gata. Veniți la nuntă! Dar ei, fără să țină seama, s-au dus, unul la țarina sa, altul la neguțătoria lui; iar ceilalți, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit și le-au ucis. Auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie și, trimițând oștile sale, a nimicit pe ucigașii aceia și cetății lor i-au dat foc. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici. Mergeți, deci, la răspântiile drumurilor și, pe câți veți găsi, chemați-i la nuntă. Atunci, ieșind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toți câți i-au găsit, și răi și buni, și s-a umplut casa nunții cu oaspeți. Iar Împăratul, intrând ca să privească pe oaspeți, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă și i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși”. (Ev. Matei 22, 2-14)
