21.07.2025

Bucur Valentina

Produse de protecția plantelor expirate, descoperite de polițiști la o firmă din Râmnicu Sărat

La data de 20 iulie, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat controale de specialitate pentru verificarea respectării legislației în domeniul protecției mediului.

În urma unei verificări efectuate la o societate comercială din municipiul Râmnicu Sărat, administrată de un bărbat în vârstă de 70 de ani, polițiștii au identificat aproximativ 30 de litri de produse de protecția plantelor care aveau termenul de valabilitate expirat.

Pe numele administratorului au fost demarate cercetări sub coordonarea Parchetului, fiind vizată săvârșirea infracțiunii de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 195/2005 privind protecția mediului.

Verificările polițiștilor continuă în vederea stabilirii întregii situații de fapt.

123 Vizualizari

Lasă un comentariu