24.12.2025

Bucur Valentina

Mobilizare sporită a forțelor de ordine din Buzău, de Crăciun

În contextul minivacanței prilejuite de sărbătorile de iarnă, în perioada 24–28 decembrie, structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Buzău au anunțat intensificarea măsurilor pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea faptelor antisociale și intervenția rapidă în situații de urgență.

Astfel, zilnic, peste 170 de polițiști vor fi la datorie, acționând pentru prevenirea și combaterea faptelor care pot afecta siguranța cetățenilor. În misiuni vor fi angrenați polițiști de ordine publică, rutieră, transporturi, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Totodată, au fost constituite rezerve de intervenție, pregătite să acționeze dacă situația o va impune.

Polițiștii vor acorda o atenție deosebită zonelor comerciale, târgurilor de sezon și altor locuri cu afluență mare de persoane, pentru prevenirea infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului. În trafic, oamenii legii recomandă respectarea regulilor de circulație, prudență și răbdare, pentru evitarea accidentelor rutiere.

Cetățenii sunt sfătuiți să fie vigilenți în locurile aglomerate, să-și supravegheze bunurile personale și copiii, să evite achiziționarea de „chilipiruri” suspecte și să acorde atenție sporită în mijloacele de transport în comun. În caz de nevoie, sprijinul polițiștilor din teren sau apelarea numărului unic de urgență 112 rămân soluțiile recomandate.

În aceeași perioadă, jandarmii buzoieni vor asigura ordinea publică la evenimentele religioase, cultural-artistice, în zonele de agrement, pe traseele montane și în stațiunea balneară Sărata Monteoru. Misiunile se vor desfășura atât în sistem integrat, alături de Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, cât și prin patrule independente, prioritatea fiind prevenirea incidentelor și acordarea sprijinului persoanelor aflate în dificultate.

Jandarmii montani recomandă turiștilor să se informeze din timp cu privire la traseele alese, condițiile meteo și să utilizeze echipament adecvat, să urmeze doar traseele marcate și să se asigure că mijloacele de transport sunt corespunzătoare și în stare bună de funcționare.

De asemenea, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Neron Lupașcu” al județului Buzău vor monitoriza permanent situațiile din teren și vor interveni prompt pentru protejarea vieții și bunurilor. În perioada premergătoare sărbătorilor, inspectorii de prevenire au desfășurat controale la operatori economici, instituții și locații unde se organizează Târgurile de Crăciun, fiind derulate și activități de informare preventivă.

ISU Buzău reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor, mai ales în sezonul rece, când utilizarea sistemelor de încălzire defecte, coșurile de fum necurățate sau instalațiile electrice improvizate pot genera evenimente grave.

Prin mobilizarea forțelor de ordine și intervenție și prin adoptarea unui comportament responsabil de către cetățeni, autoritățile buzoiene își propun ca sărbătorile de Crăciun să se desfășoare într-un climat de liniște și siguranță.

Sărbători liniștite și în siguranță tuturor!

79 Vizualizari

Lasă un comentariu