Articole pentru categoria Cultura-Educatie

„BZâmbete” 2025 se apropie de start

În luna iulie, Buzăul devine capitala creativității și a umorului inteligent, odată cu revenirea Festivalului de caricatură „BZâmbete” 2025, într-o ediție spectaculoasă, plină de evenimente memorabile. Unul dintre cele mai așteptate momente ale festivalului este concertul inconfundabilei Ada Milea, programat pentru vineri, 11 iulie, ora 20:30, la Vila Albatros. Ada Milea, artistă emblematică a scenei românești, aduce un spectacol-concert original, în care se joacă dezinvolt cu muzica, teatrul și umorul absurd, interpretând de una singură o multitudine de personaje. Show-ul va include piese inspirate din Amintirile lui Ion Creangă, dar și din creații devenite cult precum „Republica Mioritică România”, „Absurdistan”

Etapa finală a concursului național „Educația rutieră, educație pentru viață” se desfășoară la Buzău

În perioada 3-4 iulie, Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Buzău, organizează și coordonează etapa finală a concursului național cu tematică rutieră „Educația rutieră, educație pentru viață”. Evenimentul este găzduit de Liceul Tehnologic de Meserii și Servicii Buzău. Concursul reunește echipe din întreaga țară, care vor trece prin probe teoretice și practice, menite să testeze atât cunoștințele privind regulile de circulație, cât și îndemânarea participanților. Județul Buzău va fi reprezentat de elevii de la Școala Gimnazială Lunca Priporului, câștigătorii etapei județene a competiției. Activitatea se desfășoară în cadrul campaniei naționale de prevenire a accidentelor de

Educație rutieră prin creativitate la Școala Gimnazială Maxenu

Pe 13 iunie, Școala Gimnazială Maxenu a găzduit Simpozionul Regional „Siguranța în trafic a micilor pietoni”, un eveniment educațional cu profund impact formativ, organizat în cadrul Proiectului Regional „Să circulăm corect!”. Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului Siguranță Școlară, care s-au alăturat inițiativei cu scopul de a promova regulile de circulație rutieră în rândul elevilor. Competiția educațională, lansată în urmă cu aproximativ două luni, a provocat elevii să creeze materiale originale pe tema siguranței rutiere. Participanții au realizat poezii, referate, proiecte didactice și propuneri de activități opționale, toate având un singur scop: responsabilizarea celor mai tineri participanți

„Buzău Sounds of Jazz”, la a doua ediție

În serile calde de iulie, când orașul își încetinește ritmul, iar parfumul teilor plutește ușor peste aleile Grădinii „IC Brătianu”, ceva magic se întâmplă. Nu e doar un concert. Nu e doar un festival. Este acel moment rar în care orașul vibrează, la propriu, în armonie cu sufletul celor care-l locuiesc. Pe 4 și 5 iulie, Buzăul devine nu doar capitala jazzului românesc, ci un spațiu viu al emoției, eleganței și bucuriei împărtășite. Ziua 1: Jazz sub cerul liber – o reverență sub stele Se lasă seara peste grădină, iar luminile se aprind blând printre frunzele verzi. Începe Bucharest Jazz

S-a deschis  prima școală privată din municipiu Buzău

Începând cu anul școlar 2025–2026, municipiul Buzău va beneficia de o premieră în peisajul educațional local: deschiderea Școlii Gimnaziale Spectrum Buzău, prima instituție de învățământ privat din oraș, rezultat al unui parteneriat între Primăria Municipiului Buzău și Lumina Instituții de Învățământ. Noua școală va debuta cu o clasă pregătitoare, o clasă I și două clase a V-a, oferind un cadru modern și adaptat cerințelor educaționale actuale. În sprijinul elevilor cu rezultate bune, dar cu resurse financiare limitate, este prevăzut și un program de burse de studiu pentru 10% dintre elevii de gimnaziu, facilitând astfel accesul echitabil la educație privată de