„SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂȚII” A DEBUTAT IERI ÎN JUDEȚUL BUZĂU
Începând de ieri, polițiștii buzoieni au dat startul unei noi ediții a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Momentele dedicate acestei săptămâni speciale se vor desfășura zilnic, până pe 25 septembrie, în mai multe localități din județul Buzău, având ca scop consolidarea parteneriatului dintre polițiști și comunitate.
Debutul săptămânii a avut loc la Centrul de Primire și Evaluare în Regim de Urgență a Copilului Obor, Complexul de Servicii Comunitare nr. 3 Buzău, Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău, dar și la un club sportiv din Buzău, unde polițiștii au organizat activități educative și interactive dedicate în special elevilor.
Polițiștii au prezentat elevilor informații privind formele traficului de persoane, alături de modalități concrete de evitare a victimizării, moduri de operare folosite la racolarea victimelor, atât în spațiul fizic, cât și în cel virtual.
De asemenea, alături de polițiștii Biroul Județean de Poliție Transporturi Buzău și Serviciului Rutier, au fost desfășurate activități preventive în Gara Buzău și în localitatea Scorțoasa.
Persoanele întâlnite în zona gării au fost informate cu privire la regulile și normele de conduită în stațiile de cale ferată, triaje și zonele adiacente, precum și asupra consecințelor extrem de grave pe care le poate avea escaladarea vagoanelor de marfă sau de călători.
Copiilor din Scorțoasa, care au răspuns „prezent” invitației polițiștilor rutieri, le-a fost explicat conceptul de siguranță rutieră, într-o manieră adaptată vârstei. În cadrul activităților, cei mici au fost familiarizați cu regulile esențiale de circulație și cu modalitățile prin care pot adopta un comportament preventiv și responsabil în calitate de pietoni și bicicliști.
Pe tot parcursul săptămânii, în județul Buzău vor avea loc activități tematice, în funcție de zi, conform următorului calendar:
Calendarul tematic al „Săptămânii Prevenirii Criminalității” 2026:
- Luni, 21 septembrie – Siguranța copiilor;
- Marți, 22 septembrie – Siguranța în mediul online;
- Miercuri, 23 septembrie – Prevenirea violenței domestice;
- Joi, 24 septembrie – Prevenirea victimizării seniorilor;
- Vineri, 25 septembrie – Prevenirea traficului și consumului de droguri.



