Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci ne așază înainte unul dintre cele mai profunde și mai greu de înțeles îndemnuri ale Mântuitorului Iisus Hristos: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”.
Cuvintele consemnate în Evanghelia după Marcu sunt un îndemn adresat oamenilor din vremea lui Hristos. Dar, ele străbat veacurile și ajung până la omul de astăzi, care, asemenea celui de odinioară, caută cu speranță un drum prin încercările vieții.
Crucea este, înainte de toate, un simbol fundamental al creștinismului. Ea amintește de jertfa Mântuitorului și de iubirea Sa pentru oameni. Însă Evanghelia ne arată că această cruce nu trebuie privită doar ca un semn pe care îl purtăm la gât sau îl așezăm în case și biserici. Crucea este și o chemare la responsabilitate, la răbdare și la credință. De aceea, „Să se lepede de sine” înseamnă desprinderea de egoism, de orgoliu și de acele lucruri care îl îndepărtează pe om de Dumnezeu și de aproapele său. Este o chemare la transformare interioară, la o viață în care binele, iubirea și iertarea să aibă un loc mai important.
Cuvintele lui Hristos ne invită să privim viața din perspectiva în care adevărata împlinire se măsoară în binele pe care îl facem, în iubirea pe care o oferim și în felul în care rămânem aproape de Dumnezeu atunci când trecem prin încercări.
„Cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela o va mântui.” Aceste cuvinte descoperă unul dintre marile adevăruri ale credinței creștine: omul își găsește adevărata împlinire prin dăruire, iubire și slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui. Viața își află adevăratul rost atunci când este trăită cu credință, generozitate și deschidere către ceilalți.
Crucea poate fi întâlnită și în viața de zi cu zi. Ea poate însemna o suferință, o încercare, o responsabilitate sau o situație dificilă pe care omul este chemat să o înfrunte cu răbdare și nădejde. Nu orice suferință trebuie căutată sau glorificată, însă, atunci când greutățile vieții apar, credința îi poate oferi omului puterea de a nu se lăsa copleșit.
Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci este astfel un moment de reflecție. Ne amintește că drumul credinței nu este întotdeauna lipsit de obstacole, dar că omul nu este chemat să îl parcurgă singur. Rugăciunea, iubirea aproapelui și nădejdea în Dumnezeu pot deveni un sprijin în momentele în care pașii sunt mai grei.
Mesajul Evangheliei este, în cele din urmă, unul despre alegere. „Oricine voiește” – spune Hristos. Chemarea este adresată tuturor, însă răspunsul aparține fiecărui om. A-L urma pe Hristos înseamnă o alegere conștientă, care se reflectă în fapte.
În această zi, Sfânta Cruce ne invită să privim cu mai multă atenție la propriile vieți, la oamenii de lângă noi și la felul în care trecem prin încercări. Cuvintele „să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” rămân, peste timp, o chemare la o viață trăită cu responsabilitate, credință și inimă deschisă către Dumnezeu și către aproapele.
*
„Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere”(Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1).
