04.06.2026

Bucur Valentina

Șofer surprins cu viteză-record de 120 km/h în localitate

Peste 200 de sancțiuni date de polițiștii rutieri

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Buzău au desfășurat, în data de 2 iunie, o amplă acțiune de control și prevenire pe principalele drumuri din județ, vizând creșterea siguranței rutiere și conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile nerespectării regulilor de circulație.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Buzău, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au continuat acţiunile pentru conştientizarea conducătorilor auto şi a celorlalţi participanţi la trafic, cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie, fiind aplicate în total 201 sancțiuni contravenționale.

În cadrul acțiunilor radar, polițiștii au depistat 37 de autovehicule care circulau cu viteză peste limita legală. Dintre acestea, au fost reținute 3 permise de conducere pentru șoferi care au fost surprinși circulând cu peste 100 km/h în localitate.

Cea mai mare viteză înregistrată a fost de 120 km/h, pe DN2 E85, în localitatea Limpeziș, unde un șofer de 33 de ani, din Vâlcea, a fost surprins de radar. În comunicatul oficial se precizează că acesta a fost depistat „conducând autovehiculul cu o viteză de 120 km/h, pe DN2 E85, în localitatea Limpeziș”.

Alte abateri în trafic

Pe lângă sancțiunile pentru viteză, polițiștii au mai reținut 7 permise de conducere pentru:

  • neacordarea priorității de trecere,
  • nerespectarea semaforului pe culoarea roșie,
  • neprezentarea la poliție în termenul legal după un eveniment rutier cu pagube materiale.

De asemenea, au fost aplicate sancțiuni pentru:

  • „neutilizarea centurii de siguranţă” (18 cazuri),
  • „conducerea autovehiculelor cu diferite defecţiuni tehnice” (6 cazuri),
  • alte abateri în trafic (82 de sancțiuni).
  • Atenție sporită pentru pietoni, bicicliști și utilizatorii de trotinete

Acțiunile polițiștilor au vizat și prevenirea accidentelor în rândul participanților vulnerabili la trafic. În acest sens, „44 de participanți la trafic din aceste categorii au fost sancționați contravențional” pentru nerespectarea regulilor rutiere.

În total, valoarea amenzilor aplicate a depășit 27.000 de lei, iar polițiștii au întocmit două dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier.

Recomandările polițiștilor

La finalul acțiunilor, polițiștii rutieri au transmis un apel către toți participanții la trafic să respecte regulile de circulație pentru a evita accidentele.

„Pentru a nu fi implicaţi în accidente, poliţiştii rutieri recomandă tuturor participanţilor la trafic să respecte regulile de circulaţie”, se arată în comunicatul IPJ Buzău.

De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiți „să circule cu o viteză adaptată permanent condițiilor de drum și de trafic, să se asigure corespunzător şi să semnalizeze din timp manevrele de schimbare a direcţiei de deplasare”.

Oamenii legii atrag atenția în mod special că „circulația cu viteză în localitate este interzisă”, deoarece aceasta „crește exponențial riscul de accidente fatale, reduce dramatic timpul de reacție în fața obstacolelor și pune în pericol direct pietonii și bicicliștii”.

55 Vizualizari

Lasă un comentariu