„În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Buzău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, efectuează 5 percheziții domiciliare, în județele Buzău, Giurgiu și Ilfov, într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări în legătură modalitatea de eliberare a certificatelor de vaccinare anti Covid-19.

Activitatea vizează un cabinet medical individual, printre persoanele implicate fiind și personal medical din cadrul acestei entități.

Dosarul penal are la bază săvârșirea infracțiunilor de fals informatic și uz de fals.

Polițiștii vor pune în executare 8 mandate de aducere, persoanele cercetate urmând a fi conduse la sediul Poliției, pentru audieri.

Activitățile beneficiază de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La percheziții participă polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Buzău și Giurgiu și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Buzău”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Buzău.

Mai exact, la Buzău perchezițiile au vizat o familie formata din patru persoane: soț, sotie, fiu și noră. Aceștia postau pe rețelele sociale multiple mesaje împotriva vaccinării, însă polițiștii au descoperit că ei figurează ca vaccinați în localitatea Vărăști, județul Giurgiu.

Plecând pe fir, polițiștii au descoperit că cei 4 nu s-ar fi vaccinat în realitate, dar în schimbul sumei de 150 de euro de persoană, medicul cabinetului din Vărăști le-ar fi eliberat certificate de vaccinare.

Atât buzoienii, cât și medicul și angajații cabinetului din Giurgiu vor fi aduși la audieri la Buzău.