În perioada 31 decembrie 2020 - 03 ianuarie 2021, pentru ca zilele de sărbătoare ocazionate de venirea Anului Nou să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, peste 800 de poliţişti vor fi pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Vor fi prezenți în stradă sau constituiți în rezerve de intervenție pregătite să acționeze poliţişti de ordine publică, poliţişti de la rutieră, de la transporturi, dar și de la alte structuri, respectiv: investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase sau din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Zilnic, în perioada minivacanței, polițiștii buzoieni vor executa acțiuni pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor sau altor fapte antisociale ce pot aduce atingere ordinii publice, integrităţii persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru asigurarea desfăşurării normale a traficului rutier.

          Dispozitivele de siguranţă publică au ca prioritate descurajarea celor predispuşi la comiterea de fapte antisociale în perimetrul stradal, în special în zonele aglomerate şi locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă.

          Totodată, se acţionează pentru combaterea infracţiunilor ce s-ar putea comite pe fondul unor eventuale aglomerări (furturi din buzunare, genţi ori sacoşe), precum şi pentru asigurarea unei riposte pe măsură persoanelor care comit infracţiuni cu violenţă.

Polițiștii vor acționa în continuare și pentru prevenirea răspândirii Covid-19, așa că recomandăm populației să respecte regulile de distanțare sociale, măsurile individuale de protecție sanitară și, totodată, le reamintim că evenimentele private sunt interzise.

                  

În această perioadă, Poliţia Buzoiană va fi la datorie, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă sărbătorile în linişte.

În caz de nevoie, nu ezitaţi să apelaţi numărul de urgenţă 112