În calitate de ajutoare ale lui Moș Crăciun, Polițiștii au împărțit daruri pentru 30 de familii nevoiașe din județ.

„Ca în fiecare an, în preajma Crăciunului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău s-au gândit să le aducă celor mai puțin norocoși zâmbete pe chipuri şi bucuria în suflet, oferindu-le daruri.

          În baza unui plan de acţiune bine stabilit, au fost constituite echipe formate din poliţişti de la mai multe formaţiuni care, au descins în casele a peste 30 de familii din judeţ, cu mulţi copii şi posibilităţi materiale reduse.

          Cele 68 de pachete cu produse alimentare tradiționale, dulciuri de sezon şi jucării au fost achiziţionate din contribuţiile băneşti ale poliţiştilor, care au avut, astfel, cea mai nobilă misiune în prag de sărbători”, transmite Biroul de Presă al IPJ Buzău.