În cele 9 ore de la deschiderea secțiilor de vot nu au fost semnalate probleme deosebite din punct de vedere al ordinii publice. Până la acest moment, au fost înregistrate 19 sesizări electorale, dintre care 7 nu s-au confirmat. De asemenea, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale.   Au fost demarate cercetări în cazul unei sesizări cu privire la o posibilă infracțiune electorală. În acest caz, din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 34 de ani, din comuna Vadu Pașii, și-ar fi exercitat dreptul de vot la o secție de votare din municipiul Buzău, iar ulterior ar fi încercat să  voteze din nou la o secție de votare de pe raza localității de domiciliu. În cauză au fost demarate cercetări sub coordonarea parchetului pentru sâvârșirea infracțiunii de tentativă fraudă la vot.