]n data de 25 aprilie, polițiștii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au desfăşurat o acţiune pe raza Secției de poliție rurală Berca, pentru prevenirea evenimentelor şi accidentelor rutiere în care ar putea fi implicaţi bicicliştii, căruţaşii și pietonii, ca urmare a abaterilor în trafic comise de aceste categorii de participanţi la circulaţia pe drumurile publice.

S-a acționat pe raza comunei Berca, atât în târgul săptămânal, cât și în piața agroalimenară, ocazie cu care au fost verificate şi legitimate peste 150 de persoane.

De asemenea, polițiștii au distribuit materiale preventive și veste reflectorizante, punând accent pe importanța și utilitatea acestora în cazul circulației pe timp de noapte.

Acțiunile polițiștilor rutieri vor continua în acest domeniu, pentru creşterea siguranţei tuturor participanţilor la trafic.