Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin Sectorul Cultural-educațional, organizează duminică, 2 decembrie 2018, de la ora 18:00, în Sala Mare a Consiliului Județean Buzău, un eveniment cultural unic, intitulat „COPIII CENTENARULUI”. Acțiunea constă într-un concert dedicat Unirii, făuritorilor ei (mai ales celor neștiuți), dar și rănilor mai mult sau mai puțin vindecate ale războiului.
În cadrul evenimentului, vor urca pe scenă Corul Bizantin al Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul”, Corul de Copii „Serafimii” al Școlii Gimnaziale Nr. 7 și Orchestra Liceului de Arte „Margareta Sterian” din Buzău. Alături de cele trei formații, Corul Vlaho-Bizantin al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în calitate de invitat special, va împărtăși publicului nu doar bineplăcuta mireasmă a psalmodiei bizantine, ci și sonorități demult uitate ale strămoșilor noștri de acum o mie de ani.