Articole pentru autorul: Bucur Valentina

Anchetă DIICOT: cum circulă drogurile într-un oraș de provincie

Două persoane în vârstă de 46 de ani au fost arestate preventiv pentru 30 de zile într-un dosar de trafic de droguri instrumentat de DIICOT – Biroul Teritorial Buzău și Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate. Cazul aduce în prim-plan o realitate care, deși rareori vizibilă în spațiul public local, continuă să preocupe autoritățile: circulația drogurilor în orașe de dimensiuni medii, dincolo de marile centre urbane asociate de regulă cu astfel de fenomene. Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi desfășurat, începând din aprilie 2026, activități de procurare și distribuire a unor cantități de canabis și amfetamină în Buzău și Râmnicu

Regulile care îi protejează: lecții de siguranță pentru elevii din Buzău înainte de vacanță

Vacanța de vară a devenit, pentru elevii din două unități de învățământ privat de tip „after-school” din municipiul Buzău, un prilej de a învăța cum să evite situațiile care le pot pune în pericol siguranța. Cei care s-au ocupat să transmită aceste informații sunt polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și ai Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității care, în data de 5 august, au desfășurat activități preventive. Ei au prezentat copiilor reguli ca pe niște instrumente prin care aceștia se pot proteja. Polițiștii din Buzău au urmărit ca elevii să plece în vacanță cu repere clare pentru situații reale:

Polițist rănit după ce un șofer de 76 de ani a pierdut controlul mașinii și a izbit opt vehicule

Un accident în lanț soldat cu rănirea unui polițist a avut loc marți, 4 august, în municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău. Un șofer în vârstă de 76 de ani, din Ploiești, a intrat pe o stradă cu sens unic pe direcția interzisă, a pierdut controlul volanului și a lovit opt autoturisme, printre care și o autospecială de poliție aflată în patrulare. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, accidentul s-a produs după ce conducătorul auto a pătruns pe calea prevăzută cu acces interzis și nu a mai reușit să controleze direcția de deplasare. „Din primele date de la

Polițiștii încurajează terapia prin sport

Peste 400 de copii și adulți au participat, în weekend, în Parcul Tineretului din Buzău, la activitatea „Vâslim la caiace și zâmbim fără limite!”, organizată de Asociația Îmbunătățirea Vieții Buzău. Printre participanți s-au aflat polițiști din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și ai structurilor rutiere, alături de reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Ploiești, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău și Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău. Evenimentul a combinat activitățile sportive cu discuțiile despre prevenire. Copiii și adulții au primit informații despre protejarea bunurilor personale în spațiile aglomerate, despre utilizarea internetului și despre riscurile

Razie de amploare în Buzău: un copil de 13 ani, prins la volan

  Poliția buzoiană a desfășurat o acțiune cu efective mărite în municipiile Buzău și Râmnicu Sărat, precum și în comunele arondate acestora, mobilizând polițiști din cadrul celor două poliții municipale, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, specialiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, jandarmi și polițiști locali. Intervențiile au avut loc pe 31 iulie și în noaptea de 1 spre 2 august, vizând atât menținerea ordinii publice, cât și creșterea siguranței rutiere. Prezența forțelor de ordine s-a concentrat în special în zonele localurilor și unităților de alimentație publică, unde au fost organizate dispozitive de control pentru prevenirea incidentelor asociate

Cum pot deveni copiii ținta traficanților? Lecția de prevenire oferită de polițiștii buzoieni

Ziua Mondială Împotriva Traficului de Persoane, marcată anual la 30 iulie, reprezintă un moment important de conștientizare a pericolelor care amenință siguranța copiilor, tinerilor și adulților. În acest context, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, au desfășurat activități preventiv-informative menite să promoveze un comportament responsabil și sigur atât în viața de zi cu zi, cât și în mediul online. Acțiunile au avut loc la Complexul de Servicii Comunitare Nr. 3 Obor, precum și în parcurile și pe bulevardele municipiului Buzău, frecventate de cetățeni

Cinci tineri ofițeri s-au alăturat echipei IPJ Buzău

Inspectoratul de Poliție Județean Buzău își întărește efectivele prin încadrarea a cinci tineri ofițeri, absolvenți ai promoției 2026 ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București și ai Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I” București. Noii ofițeri își vor desfășura activitatea în cadrul structurilor de ordine publică și investigații criminale, contribuind la misiunile de menținere a siguranței și ordinii publice în județ. Reprezentanții IPJ Buzău au transmis că, pe parcursul primului an de activitate, tinerii polițiști vor beneficia de sprijinul și îndrumarea unor colegi cu experiență, pentru a se integra cât mai eficient în activitatea profesională și pentru a-și dezvolta competențele

RECOMANDĂRI PENTRU O CĂLĂTORIE ÎN SIGURANŢĂ ÎN PERIOADA  CANICULARĂ

Poliţiştii rutieri vă recomandă: Evitaţi deplasările cu maşina în intervalul orar 10.00 – 18.00, în zilele caniculare!   Poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere Buzău recomandă conducătorilor auto ca, în zilele caniculare, să îşi planifice pe cât posibil deplasările cu autovehiculul în afara intervalului orar 10.00 – 18.00 şi să protejeze de razele soarelui copiii şi persoanele de vârsta a treia aflaţi printre pasageri. Totodată, este recomandat ca posesorii de permis de conducere cu afecţiuni medicale să renunţe la conducerea autovehiculelor pe drumurile publice în intervalul orar menţionat. În cazul în care autovehiculul a staţionat la soare, înainte de plecarea la drum,

Vacanță cu lecții de viață: copiii și adolescenții, în dialog cu polițiștii despre riscurile din lumea reală și online

Pentru o generație crescută între ecrane, rețele sociale și tentațiile unei libertăți tot mai greu de supravegheat, vacanța de vară este o perioadă în care riscurile pot apărea la fiecare pas. Din acest motiv, polițiștii buzoieni continuă să fie prezenți în mijlocul copiilor și adolescenților chiar și atunci când clopoțelul a încetat să mai sune. O astfel de întâlnire a polițiltilor cu copiii a avut loc marți, 28 iulie. Este vorba despre polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității care au desfășurat o serie de activități educative și preventive dedicate elevilor din

Doi bărbați reținuți de polițiști pentru furt calificat

Polițiștii din județul Buzău au intervenit în ultimele zile în două dosare de furt calificat, soldate cu reținerea a doi bărbați suspectați de comiterea faptelor. Cazurile, investigate de secțiile de poliție rurală Berca și Merei, evidențiază modul în care activitățile operative și cercetările desfășurate cu promptitudine au dus la identificarea și depistarea persoanelor bănuite. Primul incident a fost sesizat la data de 25 iulie, când un bărbat de 52 de ani din comuna Tisău a reclamat dispariția unei cabaline lăsate la păscut pe islazul din extravilanul localității Valea Sălciilor. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în noaptea de