17.08.2026

Bucur Valentina

Bani, control și prostituție: tânăr din Vadu Pașii, arestat preventiv

Un tânăr de 23 de ani, din comuna Vadu Pașii, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru că ar fi determinat o tânără de aceeași vârstă să practice prostituția în România și Germania.

Potrivit anchetatorilor, începând din anul 2023 și până în prezent, bărbatul ar fi exercitat un control emoțional permanent asupra tinerei, în vârstă de 23 de ani, din municipiul Buzău, determinând-o să practice prostituția. Tânărul ar fi monitorizat în mod constant activitatea acesteia și ar fi obținut o mare parte din banii câștigați.

Anchetatorii estimează că, prin această modalitate, bărbatul și-ar fi însușit în mod injust un patrimoniu în valoare de aproximativ 600.000 de euro.

Percheziții în Buzău

Vineri, 14 august, polițiștii au efectuat trei percheziții domiciliare în municipiul Buzău, la imobile utilizate de persoana cercetată.

În urma descinderilor, oamenii legii au ridicat mai multe înscrisuri și documente cu valoare probatorie, bunuri de valoare, precum și sume de bani, toate urmând să fie analizate în cadrul anchetei.

Tânărul a fost depistat în zona unui local public din municipiul Buzău. În baza mandatului de aducere, acesta a fost condus la sediul poliției pentru audieri.

În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, după care a fost prezentat procurorului cu propunere de sesizare a instanței în vederea arestării preventive.

Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea și a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea polițiștilor s-a desfășurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și administrarea întregului probatoriu.

77 Vizualizari

Lasă un comentariu