La data de 20 august 2025, Poliția Română a adus în țară trei persoane urmărite internațional, pe numele cărora erau emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau sentințe penale definitive.
Primul dintre cei escortați este un tânăr de 24 de ani, din Brașov, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de viol. Acesta a fost preluat din Spania și adus în România, unde urmează să execute o pedeapsă de un an de închisoare, conform sentinței emise de Judecătoria Brașov.
De asemenea, un bărbat de 34 de ani, din Buzău, a fost readus în țară din Marea Britanie, fiind urmărit internațional pentru trafic de influență. Tribunalul București a emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 4 ani.
Totodată, polițiștii au escortat un bărbat de 54 de ani, din Suceava, urmărit internațional pentru contrabandă. Acesta a fost adus tot din Marea Britanie, având de executat o pedeapsă de 3 ani de închisoare, conform mandatului emis de Tribunalul Bacău.
Cele trei persoane au fost introduse în unități de detenție, unde își vor ispăși pedepsele.



