15.08.2025

Bucur Valentina

Tinerii, informați despre prevenirea victimizării și riscurile abuzului

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară împreună cu specialiștii Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Ploiești și reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au desfășurat activități preventiv-educative destinate adolescenților, în cadrul campaniei „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”.

Echipele au mers în parcuri și zone de recreere frecventate de tineri, discutând despre drepturile și obligațiile minorilor, riscurile abuzului, exploatării și traficului de minori, precum și despre pericolele pornografiei infantile. Prin activități interactive, adolescenții au învățat să recunoască situațiile de risc și să adopte mecanisme eficiente de protecție.

Polițiștii au subliniat importanța conduitei preventive pentru evitarea unor situații periculoase și au vizitat minorii din cadrul Serviciului Rezidențial Apartamente și Serviciului Module Rezidențiale de tip Familial. Discuțiile au vizat siguranța online, pericolele provocărilor de pe rețelele sociale și importanța alegerii anturajului potrivit.

Mesajul final transmis tinerilor a pus accent pe asumarea deciziilor, identificarea comportamentelor care pot degenera în violență și evitarea riscului de victimizare.

SCOPUL CAMPANIEI

Prevenirea violenței școlare, a abuzului, neglijării, exploatării, traficului de minori și a pornografiei infantile în rândul copiilor și tinerilor, cu accent pe promovarea drepturilor și a responsabilităților acestora în funcție de vârstă, precum și pe creșterea gradului de cooperare interinstituțională a specialiștilor implicați în lupta împotriva traficului de persoane, protecția copilului și siguranța școlară.

Activitățile din cadrul campaniei vor include sesiuni de informare pentru elevi, părinți și cadre didactice, materiale educative, conținut adaptat pentru mediul online, precum și intervenții în comunitățile locale, cu accent pe dezvoltarea abilităților de autoprotecție ale copiilor.

Un element-cheie al campaniei este implicarea directă a Andrei Gogan, care va susține mesajele acestei inițiative atât în mediul digital, cât și în activități de tip outdoor. Această colaborare contribuie semnificativ la creșterea impactului în rândul celor mici și al adolescenților.

Campania este implementată printr-un parteneriat solid între instituții-cheie din domeniul siguranței și protecției copilului: Direcția Siguranță Școlară din cadrul IGPR, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și Asociația „Copiii au talent”.

109 Vizualizari

Lasă un comentariu