Un bărbat de 44 de ani, din Râmnicu Sărat, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri din cadrul Secției de Poliție Rurală Ziduri, în urma comiterii unor infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Incidentul a avut loc pe 3 august, când polițiștii l-au depistat pe DJ203A, în localitatea Valea Râmnicului. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Mai mult, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele său a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar cercetările continuă sub coordonarea Parchetului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere sub influența băuturilor alcoolice.



