Poliţiştii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat o activitate educativă în aer liber alături de preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 din municipiul Buzău.
Evenimentul a avut ca scop transmiterea, prin jocuri și activități interactive, a unor recomandări privind siguranța personală pe perioada vacanței de vară.
Copiii au fost implicați în dialoguri și jocuri adaptate vârstei, prin care au exersat moduri de recunoaștere și gestionare a situațiilor potențial periculoase, dar și măsuri de protecție împotriva implicării în acte de violență.
Polițiștii vor continua aceste demersuri preventive și în alte unități de învățământ, pentru consolidarea unui comportament responsabil în rândul celor mici.



