09.07.2025

Bucur Valentina

Activitate Preventivă Desfășurată de Polițiști la After-School Karate

La data de 8 iulie, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat o activitate cu caracter preventiv-informativ în rândul beneficiarilor programului After-School Karate.

Activitățile s-au axat pe prevenirea faptelor comise cu violență, a bullyingului, cyberbullyingului și a criminalității informatice, precum și pe informarea elevilor cu privire la răspunderea penală a minorilor, conform legislației în vigoare.

Polițiștii au subliniat efectele negative pe care comportamentele de tip bullying le au nu doar asupra victimei, ci și asupra întregii comunități. Printr-un dialog deschis, elevii au fost încurajați să conștientizeze importanța respectării drepturilor și asumării responsabilităților în viața de zi cu zi, în special în mediul școlar.

Totodată, s-au purtat discuții privind identificarea trăsăturilor specifice agresorilor și victimelor, dar și despre rolul martorilor în astfel de situații. Au fost prezentate modalități eficiente de gestionare și prevenire a comportamentelor agresive, într-un efort comun de a promova un climat de siguranță și respect reciproc.

Astfel de activități contribuie la educarea tinerilor în spiritul respectului față de lege și al empatiei față de cei din jur.

129 Vizualizari

Lasă un comentariu