Dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”

 La acest sfârşit de săptămână, poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău, în urma unui  control la  o societate comercială de pe raza municipiului Buzău, au constat

că reprezentanţii acesteia au deţinut şi expus spre comercializare articole pirotehnice, în alte locuri decât cele autorizate.

Peste 1000 bucăţi de articole pirotehnice au fost indisponibilizate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor. 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea  nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive.