Poliţiştii buzoieni au „predat ştafeta” pentru o zi tinerilor care vor să îmbrăţişeze această profesie. Poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Merei – Postul de poliţie comunal Pietroasele, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Pietroasele, au organizat la sfârşitul săptămânii trecute evenimentul „Ziua Ştafetei”.

La această activitate elevii au avut posibilitatea să participe la activităţile pe care le presupune meseria pe care vor să o practice în viitor. Întâlnirea a debutat cu o prezentare generală a principalelor atribuţii ale poliţiştilor și a  continuat cu expunerea sarcinilor zilnice pe care aceştia din urmă trebuie să le îndeplinească. Elevii s-au arătat interesați de autospecialele cu care se deplasează poliţiştii la intervenţii, dar şi de experienţele profesionale ale poliţiştilor de ordine publică. La final, poliţiştii au răspuns curiozităţii tinerilor, sperând că în acest mod îi vor ajuta să îşi descopere adevărata vocaţie şi să ia decizia potrivită pentru viitorul lor.